Top
Azi soarele a apus pe dos – Dragos Cirjan
fade
7
archive,category,category-soare-pe-dos,category-7,eltd-core-1.1.1,flow child-child-ver-1.0.0,flow-ver-1.3.6,,eltd-smooth-page-transitions,ajax,eltd-blog-installed,page-template-blog-standard,eltd-header-standard,eltd-fixed-on-scroll,eltd-default-mobile-header,eltd-sticky-up-mobile-header,eltd-dropdown-default,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

Warning: A non-numeric value encountered in /usr/src/wordpress/wp-content/themes/flow/framework/modules/title/title-functions.php on line 417

Azi, soarele a apus pe dos

Azi, soarele a apus pe dos, iubite…
Si noi stateam pe dos imbratisati
pe cand el se stingea; iar petele negre,
de pe trupul tau, imi faceau foame…

Am lasat urme de bocanci, pe sanii lor, azi
Buzele sangerau, iar eu le sarutam
frenetic de fiecare data – mai mult! mai mult!
Eram atat de aproape sa descopar locul acela
in care moartea, viata, gandul si carnea

Dimineata fumez vise

Am decis sa imi las unghiile sa creasca
doar ca sa pot scurma cu mai multa forta
dupa gandurile tale atat de ingropate.

Dimineata, cand ma trezesc, fumez vise –
doua pachete: unul cu aroma de cirese
si celalalt ”long” / Kent Long…
Dupa masa fumez iubiri – recomandarea
doctorului: intre una si trei pe zi…
Eu le fumez pe toate odata.
Asa nu am sa uit de ce mi te-am ales soata…

graunte de nisip

Cand oamenii au creat lumea din urma
El privea deja spre apus, asezat
in varvul unei piramite in desert…
– era mai aproape acum… atat de aproape
de toti acei zei pe care ii dispretuise.
Era tanar cand lumea dintai se nascuse
– prea mandru de propria-i stea
in ale carei colturi intrezarise deja omul

Dar omul nu sa dovedit niciodata minunea –

Masa tacerii

E întuneric alaturi de formele acestea colturoase de stejar tacut
Într-un candelabru batrân, de alama-negrita
si-au început viata acum un mileniu si jumate
doua lumânari reci, arzând o noua vesnicie muta…

Timpul trece! Sub formele sale, trecând plapânde si adormite,
ale noastre par sa se schimbe cu fiece nesfârsita clipa
careia noi nu am stiut sa îi cerem sa ne ramâna…

Sub streasina ochilor tai se strâng siroaiele ploii;

Indigo

Dorul de tine se scurge
la fel de greu precum stagnarea timpului.
Ne-am despartit pentru a plange-n tacere
In liniste ne curmam zilele
pentru a reveni unul langa altul
ca sa plecam din nou tarandu-ne prin
praful adormit al unei dureri rancede

Am sa ma bat singur in cuie, pe-un stalp
Dar si atunci ar mai ramane libera

Stare de veghe

Culcat la capatul unui pat de pleoape
sterse de lacrimi ce au fost si-au sa vina
cu acelasi anotimp al plansului de mov…
astept…

Curg nori pietrificati in cuvinte dematerializate –
Peretii lasacasului nostru s-au topit in cantecul
unei valtori, curgand cascade peste randuri albastre
Cui sa te dau! Cui sa te am? Cui sa te doresc!
visez…

Nunta supt noi…

Ne incepuseram dansul pe ritm de valuri inspumate
Furtuna din noi deja reflecta tragic furtunile marii…

Ce-as mai putea spune?… M-am trezit!
Ingenuncheat pe plaja pustie a reflectiilor surde
Cu mainile pline de sanfele tau clocotit…

Clocoteam si eu in clacrimi cu tepi, brazdandu-mi obrazul
Te pierdusem cum nici macar o pasare nu se putea pierde…
Printre pene plumbuite de furtuna stravezie a marii de dincolo!

Rugina

Tu taci! La masa la care te-am lasat
invaluit in patura sufocata a timpului
Continui sa taci! “Dumnezeule, sunt eu!
Existenta aia prapadita alaturi de care
traiai impreuna cu trecerea muta a timpului!”

Tot taci! Eu plang prin gaurile-n ruina ruginie
ce le sapam sa ne ascundem impreuna nemeriatata tacere
“Niciodata vocea…” Spuneai tu.. care zidit
de propria caramida cazuta dupa fiecare dragoste

Oglinda

Ne-am prins de maini si ne luam zborul in lumi cu licuri argintii, dantele violet si flori albe
Dansam, iubito, acoperind soarele cu aripile noastre infernale…
Iar bucuria noastra zeiasca a nascut printre ei o noua Apocalipsa!

Despartiti, suntem cele doua aripi fragile ale unui fluture de mai,
mereu in zoborul dezordonat pe fire plumbuite de vant albastrui.
Uniti… numai in clipa statica a mortii firaviului inaripat cand,
asezat spre a fi ucis, isi strange aripile mititele
intr-o imbratisare crunta si atat de subtire, facandu-le una…